Proiectul Educație financiară pentru toți copiii este implementat cu sprijinul companiei Express Credit Amanet, iar activitățile derulate vizează informarea și educația în domeniul financiar a 1000 de copii din școlile și liceele județului Iași.

Peste 56% dintre români consideră că lipsa educaţiei financiare duce la dificultăţi în rambursarea obligaţiilor de plată, arată un studiu multicultural realizat de grupul Kruk în Polonia, România, Cehia şi Slovacia. Potrivit respondenţilor din cele patru ţări, responsabilitatea pentru pregătirea financiară ar trebui să revină familiei şi şcolii. Totuşi, majoritatea locuitorilor din ţările din Europa Centrală cred că sistemul de învăţământ ar trebui implicat în predarea cunoştinţelor financiare.[1]

Proiectul Educație financiară pentru toți copiii își propune formarea în rândul elevilor a unor competențe cu privire la gestionarea banilor, precum și cunoașterea mecanismelor financiare prin care banii sunt economisiți sau investiți în societatea de azi. În acest sens, va fi realizat și editat un Ghid de educație financiară pentru copii, ce va fi difuzat în școlile și liceele ieșene, atât din mediul urban, cât și cel rural, în cadrul activităților informative ce urmează a fi susținute. De asemenea, se are în vedere organizarea unor vizite la muzee, bănci și case de amanet pentru cei 100 de copii din cadrul Centrului Educațional Salvați Copiii, pentru a înțelege cum funcționează aceste instituții etc., dar și a unui concurs județean de compuneri cu tematica "De ce și cum pot economisi bani?".

Activitățile proiectului se vor derula pe o perioadă de nouă luni. Informaţii suplimentare despre proiect puteți obține de la d-na Ana Vieru – manager proiect, Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi, tel/fax: 0232 219 986, e-mail: ana_vieru@scoalamobila.ro.


[1] Studiul Kruk a fost realizat în perioada august - noiembrie 2013, în Polonia, România, Cehia şi Slovacia. Cercetarea s-a efectuat pe un eşantion de câte 1.000 de persoane în fiecare ţară. Sursă: www.capital.ro/190356.html